Gigi Becali a dat o lovitură nesperată cu un junior de la Valencia! Cum îl poate umple de bani o bunică pe patronul lui FCSB

Gigi Becali a dat o lovitură nesperată cu un junior de la Valencia! Cum îl poate umple de bani o bunică pe patronul lui FCSB
  • Publicat:

Gigi Becali poate da lovitura cu Alexandru Musi, care nu a fost adus de la Valencia la FCSB de un  scouter sau de un om din club, ci chiar de către bunica sa.

Unul dintre fotbaliștii de mare perspectivă ai vicecampioanei României, Alexandru Musi, are numai 17 ani și deja a impresionat la FCSB. Gigi Becali speră că va da lovitura peste câțiva ani cu transferul său, fiind cunoscută filosofia patronului de a crește tineri pe care, mai apoi, să îi vândă în străinătate.

Mijlocașul ofensiv a ajuns la FCSB adus de bunica sa, inclusiv managerul general Mihai Stoica fiind surprins că un astfel de talent a ajuns la club, practic, de unul singur.

Alexandru Musi îl poate îmbogăți pe Gigi Becali

Gigi Becali se poate alege în viitor cu o sumă de transfer mare de pe urma lui Alexandru Musi, pentru care nu a fost nevoit să achite niciun leu. Jucătorul și-a început junioratul la Valencia, cât timp a locuit în Spania, iar după ce s-a mutat în România a fost luat de mână și dus la academia lui FCSB chiar de către bunica sa.

Managerul Mihai Stoica spune că Alexandru Musi a impresionat încă de la primele antrenamente cu talentul său, cu toate că era numai un copil când a ajuns la FCSB.

„Alex Musi s-a născut în Spania, a fost la juniorii Valenciei. A fost la copii la ei. S-a întors că a venit bunica lui şi l-a adus la Steaua (n.r. – FCSB). L-a adus, era copil, multă lume îşi arogă merite. Vorbisem cu cineva, mă, cine l-a adus? Luţule, tu l-ai adus? Nu, l-am găsit acolo. Chiar am vorbit cu şeful academiei cine l-a adus pe Musi. Bunica l-a adus. A venit de mic, era mic cand a venit. L-au văzut, făcuse junioratul în Spania, imediat le-a luat ochii tuturor”, a declarat Mihai Stoica pentru Telekom Sport.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×